
Yoga în Cluj
Experiența nu mai este disponibilă
Despre
În zilele noastre, yoga este o practică recunoscută pentru posturile sale (asane) care implică forță musculară, flexibilitate, echilibru și respirația conștientă.
Însă mai mult decât atât yoga este o practică străveche completă ce unește trupul cu mintea și sufletul.
Dacă dorești, yoga poate fi și o filosofie, însă asta depinde mult de cât de departe vrei să mergi cu definirea acestui concept de exerciții dezvoltate de-a lungul a cel puțin 5000 de ani.
Pe lângă faptul că arde calorii, yoga este o practică care ajută la dezvoltarea unui corp puternic și flexibil, în conjunctura unei minți calme, liniștite, educate, rezistente și răbdătoare.
Încă de demult yogi (practicanți bărbați) și yogini (practicantele femei) au observat că mișcarea trupului într-un mod conștient, în care există un echilibru între efort și relaxare, duce la calmarea minții, limpezirea acesteia și în consecință la o practică meditativă mai bună. Din acest motiv, de cele mai multe ori, o practică de yoga include și o parte de meditație la finalul ședinței.
Experiența
Experiența nu este o necesitate pentru a te prezenta pe saltea, nici abilitățile tale fizice. Cu toții începem de undeva și cele mai importante aspecte sunt: să faci asta pentru tine, să nu te compari cu nimeni altcineva din sală și să te bucuri de călătoria pe care o ai în interiorul corpului tău.
De asemenea e foarte important să nu simți durere și disconfort foarte mare în timpul niciunei asane.
Dacă simți să ieși din poziție, doar fă-o, ascultă-ți corpul.
Beneficii yoga:
- relaxare musculară;
- calm mintal;
- pace interioară;
- creșterea nivelului de energie.
Program:
Luni - duminică: 11:00-20:00.
Locație
Ia-ți bilete
Experiențe Similare

Tratament Holistic Corporal de Fermitate, Elasticitate și Tonicitate Lakshmi în București
București, Romania


Plimbare cu Șalupa & Cină Romantică pe Ponton aproape de București
Snagov, Romania


Tratament Holistic Corporal de Fermitate, Elasticitate și Tonicitate Lakshmi în București
București, Romania


Plimbare cu Șalupa & Cină Romantică pe Ponton aproape de București
Snagov, Romania
