Excursie cu Familia în Păltiniș
Despre
Ți-am pregătit zile de distracție și voie bună în Păltiniș, alături de prieteni, familie și o gașcă tare faină de iubitori de natură și mișcare!
Vom avea parte de zăpada, pârtii, săniuș, party, movienights, povești de iarnă cu miros de vin fiert și scorțișoară!
Ne așezăm la drum și pornim ușor către Păltiniș, la pensiunea Rafael. Ne cunoaștem, socializăm și în jurul orei 14:00 mergem pe pârtie pentru câteva coborâri pe ski-uri, plăci și sănii. Apoi ne revedem la pensiune pentru a lua cina, pregătită cu grijă de gazdele noastre.
Vor fi zile pline de pârtie, cei mici vor avea în fiecare zi câte o oră de instructaj pe placă sau ski cu grupul format. Părinții se bucura de timpul liber la un vin fiert sau pe pârtie, în funcție de dorințe și preferințe
Pentru copii, am pregătit și câteva sesiuni de citit povești, pentru că iarna e mai frumoasă când ne cuprinde magia lecturii.
Serile de vineri și sâmbătă sunt seri de petrecere – avem jocuri de societate, foc de tabără, movie nights și voie bună. Asta că să fie distracție pentru toată lumea!
Duminică dimineață vom lua micul dejun și vom merge într-o drumeție până la Schitul din Păltiniș, o frumoasă bisericuță din lemn ridicată în anul 1930, în care se odihnește trupul filozofului Constantin Noica. Luăm și săniile cu noi pentru că zăpadă ne permite să ne bucurăm de derdeluș.
Va fi un weekend prelungit în care punem pe pauză aglomerația de zi cu zi și invățăm să ne relaxăm în mijlocul naturii, alături de prieteni și familie !
Hai cu noi la zăpadă, socializare, seri cu povești, vin fiert și distracție la maxim!
Locație
Ia-ți bilete
2 Nopți
Perioada: 11 - 13 martie. Pachetul include:
- cazare cu demipensiune (mic dejun și cină) pentru 2 adulți;
- party;
- movie night;
- activități pentru copii: 3 ore cu monitor, party, reading time;
- drumeție – 3 ore.
Copiii sub 5 ani au gratuitate la cazare.
1260 LEI
3 Nopți
Perioada: 24 - 27 februarie. Pachetul include:
- cazare cu demipensiune (mic dejun și cină) pentru 2 adulți;
- party;
- movie night;
- activități pentru copii: 3 ore cu monitor, party, reading time;
- drumeție – 3 ore.
Copiii sub 5 ani au gratuitate la cazare.